România va avea în doi-trei ani o harta a radiatiilor cu radon, concentraţii ce se vor calcula în încăperile locuite, în prezent existând astfel de informaţii doar la nivelul atmosferei, a declarat marţi preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Rodin Traicu, într-o întâlnire cu presa.

harta a radiatiilor, semn radioactivHarta radonului în România este un proiect care va dura doi-trei ani de zile, în funcţie de câte institute vor coopera. Sunt foarte multe instituţii şi institute interesate să participe la acest proiect, atât din sectorul politehnic, dar şi Institutul Horia Hulubei de la Măgurele, cât şi Institutul de Cercetări Nucleare (ICN) de la Piteşti”, a declarat Rodin Traicu.

CNCAN este coordonatorul acestui proiect

”Acasta harta a radiatiilor va arăta potenţialele locuri unde poate exista o concentraţie mai crescută de radon, faţă de ale zone ale ţării. În prezent, concentraţiile sunt destul de mici, dar ele trebuie monitorizate, potrivit regulamentelor europene. Ne vom focaliza pe radon ca radiaţie în incintele închise, de exemplu, birouri, locuinţe, hale”, a spus şeful CNCAN.

Proiectul a început în urmă cu patru-cinci ani, dar acum se implementează din punct de vedere legislativ. Ulterior, CNCAN va face recomandări privind reducerea concentraţiei, dacă este cazul.

”În prezent, se monitorizează radiaţia naturală care există. Proiectul este finanţat din bugetele tuturor instituţiilor implicate, din cadrul fiecărui minister inclus în program. Cel mai târziu, în 2020 va fi gata”, a adăugat preşedintele CNCAN.

În ceea ce priveşte radioactivitatea probelor de aerosoli pe teritoriul României, la 22 mai, la ora 08.00, limita de avertizare este de 50 Bq/mc, iar limita de alarmare este de 200 Bq/mc.

”Radiul se dezintegrează şi produce radonul, astfel că în încăperi pot fi radiaţii mai mari decât în atmoseferă”, a precizat Rodin Traicu.

Despre CNCAN

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) (ce are site-ul cncan.ro) este autoritatea naţională în domeniul reglementării, autorizării şi al controlului activităţilor nucleare din România. Instituţia este totodată responsabilă cu autorizarea instalaţiilor radiologice din cadrul spitalelor de la nivelul ţării. Preşedintele CNCAN consideră însă că spitalele au o probleme de formare a personalului specializat în sectorul de radiologie.

”Un medic radiolog se formează în mulţi ani. Spitalele au o problemă în acest sens”, spune Rodin Traicu.

El afirmă că există şi situaţii în care inspectorii CNCAN au refuzat să autorizeze instalaţii în cadrul anumitor spitale dacă documentaţia nu era în regulă.

”Spitalele înaintează documentaţia, noi o respingem dacă ceva nu este în regulă, dacă actele nu sunt conforme cu legislaţia în vigoare, iar ei trebuie să îşi rezolve problema, şi abia apoi primesc autorizaţia”, a adăugat el.

CNCAN are în prezent 93 de angajaţi, din care 25 inspectori. Comisia a emis anul trecut 2.673 de autorizaţii pentru aparatură din domeniul medical.

viewscnt

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La unele comenzi de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.

Proiectul Răsuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…