Pentru că sănătatea ne este influenţată de gradul de umiditate al aerului pe care îl inspirăm, este important să alegem dispozitivul potrivit atmosferei din locuinţă.

umiditatea

Un aer prea umed sau prea uscat poate cauza probleme respiratorii

Umiditatea reprezintă cantitatea de vapori de apă din aer şi variază în funcţie de temperatura din casă şi cea de afară. Vom avea un aer mai umed în casă în special pe perioada iernii, când în interior este mai cald decât în exterior, dar şi pe fondul producerii de abur în urma duşurilor, gătitului sau calcatului. Cum în sezonul rece, ferestrele stau mai mult închise, nivelul umidităţii va creşte.

Deşi este un element invizibil, aerul pe care îl respirăm are un impact considerabil asupra calităţii vieţii, prin urmare trebuie să acordăm o importanţă sporită gradului de umiditate. Pentru a şti cum se prezintă aerul din spaţiul în care trăim, ne putem folosi de un higrometru: dacă acesta indică o umiditate mai mică de 30%, înseamnă că aerul este prea uscat, în timp ce peste 60% este un semn că umiditatea este prea mare. Specialiştii recomandă să păstrăm un nivel al umidităţii între cele două valori, în funcţie de anotimp. După situaţie, putem apela fie la un umidificator, fie la un dezumidificator.

Un aer prea uscat va determina uscarea mucoasei nazale, a pielii (buze crăpate, erupţii cutanate), afecţiuni respiratorii (bronşita, sinuzita, astmul sau sângerări nazale). În plus, poate face şi pagube în casa, provocând fisuri, crăpături în lemn, în izolaţii sau în vopseaua de pe ziduri, podelele se vor usca şi praful se va depune mai rapid. Sunt semne că aveţi nevoie urgentă de un umidificator, care să vă creeze un ambient confortabil, pulverizând vapori de apa în atmosfera atunci când higometrul indică un nivel scăzut de umiditate în încăperea respectivă.

Umiditatea în exces contribuie la dezvoltarea mucegaiului, în special în spaţiile mici, slab ventilate, ai cărui spori determină simptome precum nas congestionat, ochi iritaţi, dificultăţi de respiraţie. De asemenea, agravează astmul, provoacă alergii şi favorizează dezvoltarea microbilor; ca urmare, imunitatea scade, iar organismul este expus dezvoltării de infecţii ale tractului respirator.

Primele semne că aerul pe care îl respiraţi este prea umed sunt petele de umezeală ce apar pe pereţi, condensul de pe ferestre, mirosul de stătut şi de lemn putrezit. Cea mai potrivită soluţie o reprezintă achiziţia unui dezumidificator, care să absoarbă excesul de umiditate din încăpere reducând riscul apariţiei mucegaiului, dar şi a afecţiunilor respiratorii.

Alte Articole Similare

Proiectul Răsuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor
Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.